Despre noi
Bazele Fundatiei Sensiblu
Fundatia Sensiblu a aparut in 2002, din initiativa companiei A&D Pharma de a sprijini in mod activ persoanele aflate in dificultate. Fundatia Sensiblu este una din modalitatile prin care compania se implica in viata comunitatii. A&D Pharma desfasoara periodic actiuni umanitare si contribuie in mod constant cu donatii directe, menite sa aline suferinta diferitelor categorii sociale defavorizate. Inca de la inceputul activitatii sale, Fundatia s-a implicat in sustinerea femeilor si copiilor, victime ale violentei domestice, prin Programul CASA BLU.
Fundatia Sensiblu este singura organizatie non-guvernamentala din Bucuresti care activeaza in domeniul prevenirii violentei domestice, deruland in fiecare an campanii de informare si sensibilizare a opiniei publice, precum “Panglicile Albe”, “Sa oprim violenta impotriva femeii!”, “16 Zile Internationale de Activism Impotriva Violentei asupra Femeii”, etc.
Declaratia de misiune
[…] Fundatia Sensiblu isi propune sa se implice activ in a raspunde nevoilor cu care se confrunta diferite categorii de persoane (copii institutionalizati, copii ai strazii, femei si copii victime ale violentei domestice, batrani, persoane cu handicap, precum si alte persoane aflate in incapacitatea de a se ajuta singure), sustinandu-le si oferindu- le resurse pentru a-si putea construi o viata armonioasa din punct de vedere fizic, psihic si social.
Valorile
- Grija
- Implicare
- Respect
- Transparenta
- Integritate
- Responsabilitate
Prezentarea board-ului
Claudiu Opran, Presedinte

"Suntem o fundatie corporatista puternica, in care oamenii au incredere si unde nu doar cauta sprijin, ci sunt dispusi sa-l si ofere. Cu fiecare campanie derulata de fundatie, realizam ca este vorba de cat mai multe vieti salvate, nu de cifre statistice seci. Ajutorul vostru este nepretuit, asa cum sunt si vietile femeilor care sunt sustinute prin Programul Casa Blu sa inceapa o viata normala, armonioasa si lipsita de violenta."
Andreea Ionescu, Vicepresedinte
"Exista povesti triste pe langa care trecem fara sa le stim. Exista povesti care s-au transformat, ca in cartile de basme pentru copii, in istorii cu happy-end. Fundatia Sensiblu exista pentru a le spune, in primul rand, celorlalti, care nu le cunosc, si in al doilea rand pentru a face legatura dintre un efort, aparent mic, singular, dar determinant daca ne gandim la confluenta lui cu alte eforturi, si aceste povesti. Putem oferi un moment de cotitura in viata celor care si-au pierdut speranta.
Cititi, in cele ce urmeaza, ce s-a putut face pentru acesti oameni , si ce puteti face, personal. Este un efort mic, dar contribuie la un rezultat important pentru cei pe care ii sustinem."
Cristina Horia, Director Executiv

"Ceea ce ne-a diferentiat de-a lungul timpului, de celelalte organizatii non-guvernamentale, a fost statutul de fundatie corporativa, deoarece ne bucuram de sustinerea unei companii puternice cum e Sensiblu. In acelasi timp, suntem unici prin faptul ca am decis sa furnizam servicii directe persoanelor aflate in dificultate, care au devenit cei mai buni ambasadori ai fundatiei. Am invatat multe lucruri, am trecut prin multe schimbari si inca mai avem un drum lung inainte pana cand vom ajunge la maturitate. Tuturor celor care ne-au ajutat sa crestem le multumim pentru incredere, pentru implicare si pentru dorinta de a schimba o mica parte din lumea in care traim."
Florina Tanase, Membru

"Povestea de succes a Fundatiei Sensiblu dureaza de 7 ani si continua... datorita seriozitatii si respectarii valorilor pe care si le-a setat, echipei de specialisti pe care a reusit sa-i modeleze in spiritul responsabilitatii sociale, dar mai ales datorita luptei continue pe care o duce cu un fenomen grav din societatea romaneasca: violenta in cadrul familiei.
Fundatia Sensiblu este un partener de incredere pentru organizatiile neguvernamentale si pentru autoritatile care se implica in stoparea acestui fenomen, pentru ca ea ofera a doua sansa femeilor si copiilor care nu mai vor sa fie victime ale abuzurilor de orice natura."

Cine este de vina pentru amploarea pe care a luat-o fenomenul violentei in familie?














