« Inapoi | 2003

Sensiblu daruieste bucurie

Cea mai ampla campanie de sponsorizari si donatii pe care Sensiblu a derulat-o in 2003 este Sensiblu daruieste bucurie, care a avut ca grup tinta copiii in dificultate, proveniti din centrele de plasament sau din familiile sarace.

Campania s-a derulat in parteneriat cu Fundatia Sensiblu, din dorinta de a fi mai aproape de copiii aflati in grija institutiilor statului si care nu se pot bucura de caldura unui camin.

Campania a demarat in iulie si s-a incheiat in septembrie, iar locatiile alese au fost Craiova, Brasov si Iasi.

Craiova: primii copii care s-au bucurat de aceasta actiune au fost cei din Centrul de plasament nr. 1, cu varste cuprinse intre 1 si 5 ani. Au fost donate jucarii in valoare de 50 milioane lei si a fost organizata o petrecere speciala pentru cei mici. Animatorii invitati au creat momente speciale: jocuri, pictura pe fata, dansuri, etc. Centrul de plasament nr. 1 a beneficiat in final de o sponsorizare in valoare de aproximativ 150 milioane lei.

Brasov: urmatoarea destinatie a fost Centrul Casa Prieteniei din Codlea, ai carui copii au beneficiat de jucarii in valoare de 50 milioane lei. Petrecerea a adunat peste 100 de copii in jurul animatorilor, care i-au machiat si i-au costumat in personaje de desene animate. Si cea de-a doua sponsorizare, din cadrul campaniei, a fost in valoare de aproximativ 150 milioane lei.

Iasi: este cel de-al treilea oras in care s-a derulat campania Sensiblu daruieste bucurie. Evenimentul a avut loc in Centrul de zi Casa Deschisa, in care sunt gazduiti copiii din familii sarace, aflate in dificultate. Fiecare din cei peste 100 de copii a primit cate un ghiozdan incarcat cu rechizite scolare, donatie ce s-a ridicat la valoarea de 50 milioane lei. Ca si in celelalte centre, a fost organizata o petrecere surpriza, cu multe dulciuri, muzica, jocuri, baloane si pictura pe fata. Valoarea totala a sponsorizarii a fost de 150 milioane lei.

Sensiblu si Fundatia Sensiblu au primit diploma de Sponsorul Anului 2003, din partea Centrului de zi Casa Deschisa, in cadrul Galei Voluntarilor 2003, pentru cea mai generoasa contributie adusa programului de voluntari al Fundatiei Secolul XXI.