« Inapoi | Noutati

Parteneriat Fundatia Sensiblu – Clubul Rotary Abrud Campeni pentru Spitalul Orasenesc Abrud

  • 13.500 euro este valoarea sustinerii financiare pe care Fundatia Sensiblu o ofera Spitalului Orasenesc Abrud pentru achizitionarea de aparatura medicala
  • Fundaţia Sensiblu sprijina comunitatea din Abrud (proiectul Sanatate prin Prietenie, dezvoltat impreuna cu Asociatia Rotary Club “Floare de colt” Abrud Campeni)
  • Proiectul Sanatate prin Prietenie continua. Parteneriat pentru 1000 teste Barza si Veneris pentru un an

IMG_20170205_122841
Fundaţia Sensiblu ofera Spitalului Orasenesc Abrud o sponsorizare in valoare de 13.500 euro, reprezentand jumatate din suma necesara pentru achizitionarea de aparatura medicala de care este nevoie pentru ca interventiile chirurgicale clasice si laparoscopice sa fie efectuate in maxima siguranta. Sistemul de anestezie complet Drager (aparat anestezie, vaporizator, monitor functii vitale pentru monitorizare EKG, pulsoximetrie SpO2, tensiune arterial neinvaziva, temperatura, modul analize gaze pentru monitorizarea concentratiei de CO2, N2O si a agentului anestezic utilizat) si sterilizatorul etilenoxid 60 litri sunt echipamentele care urmeaza sa fie achizitionate in urma sustinerii oferite de Fundaţia Sensiblu si Asociatia Rotary Club “Floare de colt” Abrud Campeni.

In data de 3 februarie 2017, clubul nostru a organizat Balul anual Rotary, avand ca scop strangerea de fonduri pentru sustinerea Spitalului din Abrud, un spital cu traditie in zona Muntilor Apuseni, creat cu sprijinul comunitatii si dedicat oamenilor locului. La 93 de ani de la infiintarea spitalului, comunitatea din Abrud a raspuns prezent la invitatia membrilor Clubului Rotary Abrud-Campeni ”Floare de colt”, aducandu-si astfel contributia la imbunatatirea serviciilor medicale locale. Primarul localitatii, domnul Simina Nicolae, a apreciat eforturile Clubului Rotary si ale Fundatiei Sensiblu si a dat asigurari ca atat pentru Primarie, cat si pentru Consiliul local Spitalul din Abrud a fost, este si va ramane o prioritate”, a declarat Ionica Mocan, presedintele Asociatiei Rotary Club “Floare de colt” Abrud Campeni.

12191749_430037380518927_2840794717986541950_nFundatia Sensiblu nu este la prima sustinere a unui proiect in zona Muntilor Apuseni – Abrud. Cabinetul medical mobil este tot un rezultat al proiectului “Sanatate prin prietenie” si a fost initiat in 2012 de A&D Pharma, Fundatia Sensiblu si Asociatia Rotary Club “Floare de colt” Abrud Campeni, cu sprijinul Mercedes Benz.

“Sanatate prin prietenie” le-a redat oamenilor speranta si sentimentul ca sunt importanti. Proiectul s-a nascut din grija pentru sanatate a tuturor partenerilor, din dragoste pentru oameni si dintr-o profunda prietenie care s-a cladit in timp. Suntem in contact cu nevoile pacientilor prin intermediul partenerului nostru Rotary Abrud Campeni, asa ca decizia de a ne implica in dotarea spitalului a venit total natural. Preconizam ca, in fiecare an, peste 500 de pacienti vor beneficia de noile echipamente din Spitalul Orasenesc Abrud, adaugandu-se celor aproximativ 1000 de persoane care vor fi consultate anual in cabinetul medical mobil”, a declarat Cristina Horia, Director Executiv Fundaţia Sensiblu.

Cabinetul medical mobil este un autovehicul dotat cu necesarul obligatoriu pentru asigurarea unui consult medical general si dispune de un ecograf, EKG, spirometru, audiometru, dermatoscop, glucometru, oftalmoscop, otoscop etc, la care se vor adauga, incepand din 2017, 1000 de teste rapide Barza si Veneris şi o sonda ginecologica pentru ecograful portabil.
De-a lungul celor patru ani de existenta, Cabinetul medical mobil a ajuns in peste 350 de sate si catune din Apuseni, facilitand efectuarea a peste 4.000 de consultatii.